Turnul Croitorilor, Turn al Cunoașterii. Dialoguri academice – Studium Generale, 03.10.2024

Image of Babes Bolyai University

Institutul STAR-UBB, prin programul Studium Generale, și Centrul de Studii Patristice și Literatură Creștină Antică al UBB vă invită joi, 3 octombrie 2024, orele 18.00, la prezentarea primului din cele 29 de volume ale seriei „Comentariu Patristic la Scriptura”, editat de prof. Andrew Louth și Thomas C. Oden, în versiunea românească îngrijită de Alexander Baumgarten și Claudiu Tuțu (Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 2024) și la deschiderea Simpozionului Patristic „Nicaea I (325) – Before and after”.

Prezentarea publică a volumului și deschiderea simpozionului au onoarea de a-i avea alături, ca distinși oaspeți, pe prof. Claudio Moreschini (Universitatea din Pisa) și prof. Sebastian Brock (Universitatea din Oxford, doctor honoris causa al Universității „Babes-Bolyai). Deschiderea simpozionului și dialogul în jurul volumului va avea loc în prezența distinșilor oaspeți IPS Andrei Andreicuț, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramuresului și Sălajului, PS Claudiu Pop, episcop al Eparhiei Greco-Catolice de Cluj-Gherla, prof. András Szabolcs (Facultatea de Teologie Romano-Catolică a UBB), prof. Lukács Olga, (Facultatea de Teologie Reformată a UBB).

Studium Generale este un spațiu de întâlnire interdisciplinar al profesorilor și studenților Universității Babeș-Bolyai și al invitaților lor. Studium Generale permite dialogul dintre discipline și angajează universitatea într-o reflecție asupra propriilor întrebări universale asupra cunoașterii. Aceasta dovedește continuitatea cu practicile intelectuale ale universităților medievale legate de întrebările quodlibetale: despre orice pentru fiecare, în aceeași comunitate de studiu. Studium Generale la Universitatea Babeș-Bolyai, în cadrul Institutului STAR-UBB, reprezintă o serie de conferințe săptămânale, în timpul anului academic, ținute de personalități ale universității sau invitate, care chestionează o temă a propriei discipline în dialog cu alți membri ai universității. Inițiat în anul 2019 de prof. univ. dr. Daniel David, rector al Universității Babeș-Bolyai, acest program de conferințe se desfășoară într-o formă hibridă, încurajând prezența fizică a publicului, transmis ulterior și online pe canalul de Youtube al UBB (https://StudiumGenerale) și pe pagina Facebook al Universității (https://www.facebook.com/UnivBabesBolyai).

PHP Code Snippets Powered By : XYZScripts.com