Evoluția paradigmelor terapeutice în cancerul ovarian: de la chimioterapia convențională la terapiile personalizate ghidate de biomarkeri moleculari

Cancerul ovarian rămâne una dintre cele mai letale neoplazii ginecologice, în principal din cauza diagnosticului tardiv și a heterogenității biologice marcate. În ultimele decenii, tratamentul a evoluat de la o abordare centrată exclusiv pe chimioterapia pe bază de platină și taxani către o strategie personalizată, ghidată de biomarkeri moleculari. Integrarea bevacizumabului a adus primele progrese în ceea ce privește controlul bolii, însă adevărata schimbare de paradigmă a fost determinată de identificarea mutațiilor BRCA1/2 și a deficitului de recombinare omoloagă (HRD). Conceptul de letalitate sintetică a stat la baza introducerii inhibitorilor PARP, care au demonstrat beneficii semnificative, în special în terapia de întreținere a pacientelor cu profil molecular favorabil. Limitările testării HRD, discordanța între platforme și heterogenitatea spațio-temporală tumorală complică selecția optimă a pacientelor. În boala rezistentă la platină, numeroase studii de fază III au avut rezultate negative, subliniind necesitatea unor noi opțiuni terapeutice. În acest context, conjugatele anticorp–medicament (ADC) reprezintă o nouă etapă terapeutică, combinând specificitatea țintirii tumorale cu potența agenților citotoxici. Terapia direcționată împotriva receptorului folat α, precum mirvetuximab soravtansine, a demonstrat beneficii clinice relevante în populații selecționate, marcând începutul unei noi ere în tratamentul cancerului ovarian.