O abordare semiotică a tehnologiilor limbajului: traducerea ca mediere tehnologică

Cursa IA tinde să fie o cursă către o inteligență artificială asemănătoare omului, care țintește dezvoltarea unor interlocutori convingători in silico. În cadrul conferinței propunem o abordare semiotică a înțelegerii și evaluării tehnologiilor limbajului, care ne ajută să descopărim de ce această căutare, amintind de mitul lui Pygmalion, este nepotrivită. Pe scurt: oamenii tind să fie simultan dezamăgiți atunci când interlocutorul artificial este mecanic și repetitiv, și scandalizați atunci când acesta reușește să simuleze ingeniozitatea umană.

Ingineria tehnologiilor limbajului digital tinde să treacă cu vederea dimensiunea pragmatică a limbajului uman, anume că limbajul se dezvoltă prin enunțuri care, fiind situate, sunt conditionate.

Dacă explicăm progresul tehnologic ca pe un proces semiotic, dezvoltăm o bază solidă pentru teza interacțiunii dintre minte și tehnologie, respingând dualismul spirit-materie dintr-o perspectivă evoluționistă care interpretează tehnologia ca pe o muncă mentală. În această abordare, în care semiotica întâlnește teoriile postfenomenologiei și cele externaliste ale minții, mintea și tehnologia sunt văzute ca reciproc intrinseci. Susținem așadar, pe baza semioticii, punctul de vedere al filosofiei tehnologiei, și anume că: pentru a comunica corect cu organismele biologice, artefactele nu necesită „inteligență”. Ca atare, produsul oricărei tehnologii lingvistice este util doar în condiții de contingență, în ecuație cu o minte situată. Mai departe, recunoașterea acestor concluzii poate duce la considerații valoroase privind alfabetizarea necesară pentru a trăi cu mașini de calcul care produc enunțuri lingvistice.

EN: The AI race tends to be a race towards humanlike AI, which tends to be a race towards developing in silico cogent interlocutors. By developing a semiotic approach to understanding and assessing language technologies, I unearth why this pursuit, reminiscent of the myth of Pygmalion, is misplaced. In brief, humans tend to be simultaneously disappointed when the artificial interlocutor is mechanically repetitive and scandalized when it manages to simulate human ingenuity. The engineering of digital language technologies tends to overlook the pragmatic dimension of (human) language, namely that language develops through utterances that, being situated, are conditional. Because they are situated, embodied animals behave conditionally, in terms of what may be the case under supposed conditions. By explaining (technological) emergence as semiotic process, I develop a robust underpinning for the Mind-Technology Thesis, namely the refutation of mind-and-matter substance dualism through an evolutionist perspective that construes technology as mindwork. In this vein, semiotics corroborates with externalist theories of mind and postphenomenology in understanding mind and technology as mutually intrinsic. This leads to a semiotics-grounded advocacy of the view in philosophy of technology that for artifacts to properly communicate with biological organisms, they do not require “intelligence”. As such, the product of any language technology is useful only in contingency with a situated mind. Further, this leads to considerations on the literacies necessary for living with computing machines that produce linguistic utterances.