Ecoexistențialismul – o cale de explorare a relației om-Natură

mai 14, 2026, 14:00

Lect. dr. Alexandru Stermin (Sursa foto: UVT)

Descrierea eventului:

Ecoexistențialismul este un cadru filosofic care explorează felul în care marile întrebări existențiale sunt trăite și metabolizate în relație directă și nemijlocită cu lumea naturală. Spre deosebire de ontologia naturalistă occidentală, care plasează omul ca subiect ce privește o natură pasivă și exterioară, ecoexistențialismul se construiește la întâlnirea dintre filosofia existențialistă și perspectivele ecologice și antropologice, pornind din constatarea că anxietatea existențială, responsabilitatea și căutarea sensului sunt tot mai profund împletite cu criza ecologică.

În explorarea diferitelor maniere de răspuns la întrebările existențiale ne bazăm pe cercetarea de teren desfășurată în comunitățile indigene Kalapalo și Umutina din Brazilia. În aceste comunități, animiste și totemiste, întâlnirile cu animale, plante și spații forestiere nu sunt întâmplătoare, ci momente structural semnificative în care identitatea este confirmată, viața morală este pusă în act și granița dintre sine și lume devine permeabilă.

PHP Code Snippets Powered By : XYZScripts.com