Estetica domiciliului obligatoriu

Descrierea eventului:

Estetica domiciliului obligatoriu. În dialog cu profesorul și scriitorul András Visky

Prima reflexie conștientă asupra vieții pe care o trăia a avut-o în condițiile gulagului românesc. Spațiul concentraționar, reprezentat de vestitul sat Lătești, a devenit pentru el, mai târziu, un model universal al condiției umane. În această comunitate de strămutați și-a trăit perioada poate cea mai sensibilă a copilăriei, între scriitori, cărturari, oameni politici, ofițeri de rang înalt, diplomați, oameni ai spiritului aparținând multor denominațiuni ale regimului de dinaintea celui de-al doilea război mondial. Aceste personalități, devenite între timp file ale istoriei țării, au constituit pentru copilul András Visky și un model paternal, în condițiile în care, cu ani înainte, tatăl lui dispăruse fără urmă într-una dintre închisorile comuniste. Discursul estetic propus de profesorul Visky, care se predă de altfel la mai multe universități, se rezumă la a considera teatrul un spațiu concentraționar în care ne încarcerăm de bunăvoie, pentru ca mai apoi să fim „eliberați” de ceea ce se produce cu noi și în sinea noastră în timpul spectacolului. Este de fapt o încercare de reformulare a catharsisului, al acestui eveniment ce constituie esența fenomenului teatral. Istoria, care prin teatru poate deveni o narațiune comună, nu este numai o moștenire apăsătoare sau un mit, deopotrivă apăsător, al puterii despre cei puternici, rescris cel puțin o dată în viața unei generații, ci un exercițiu de fragilitate, adică un ritual comunitar al redefinirii umanului minim.

 

Photo of Visky András by: Albin Olsson, CC BY-SA 4.0, via Wikimedia Commons