Funcționalitatea materialelor: de la organizare structurală la aplicații

mai 26, 2022, 16:00

prof. univ. dr. Lucian Baia

Dr. Lucian Baia

Descrierea eventului:

Conștient sau inconștient, cu voia sau fără voia noastră, toată lumea are de-a face cu materiale, astfel încât putem spune că materialele au un rol esențial în viața noastră de zi cu zi. Importanța materialelor nou dezvoltate derivă din faptul că acestea posedă funcționalități unice sau îmbunătățite față de materialele deja utilizate, care joacă un rol important în diverse domenii cum ar fi sănătate, mediu, tehnologie, energie și multe altele. În vederea eficientizării performanțelor materialelor dezvoltate este necesară o etapă de optimizare a structurii acestora care poate fi realizată doar prin cunoașterea în detaliu a caracteristicilor de structură, morfologie și suprafață pe care le posedă.